mai frumoasa.

Etichete

ametesc, brunet, buzuna, cana, descifrat, descifrezi, dor, Laura Stoica, mai frumoasa, maini, melodii, piele, plumb, suflet, topita, vant, zapada

Laura Stoica-Mai frumoasa

nu pot sa explic ce e in mine. sau chiar daca as putea ai ameti de la atatea cuvinte alambicate, aparent fara noima, caci eu sigur stiu ce vreau sa te fac sa intelegi, imposibil de descifrat de pe fasia asta de suflet. statea langa mine si pot sa jur ca respiratia celorlalti era ca o rafala de vant care-i trimitea parfumul catre mine. il simteam atat de aproape de mine si totusi mi-era un dor nebun de el. si parca deja cazusem intr-o baltoaca tulbure de zapada abia topita imaginandu-mi toate scenariile posibile in care o ea iubeste un el si e trista din dor. un el brunet, cu o piele ciocolatie si cu un zambet frumos si bland de nici nu-ti mai trebuie cuvinte. si un suflet mare si al meu. si-mi place ca atunci cand peste tot e-ngrozitor de frig la el in buzunar e cald si bine. ne ascundem mainile acolo si ni le-mbratisam pana pe trepte unde ne scuturam de bine si pret de cateva ore ne jucam de-a v-ati ascunselea cu mainile si cu privirile si cu zambetele ..

ma mut dintr-un fotoliu intr-altul pana epuizez din mine fiecare bucata de plumb. apoi ametesc in cana cateva melodii. apoi fredonez si-mi inchipui ca esti langa mine si te chinui sa descifrezi. si ma alinti ma alinti ma alinti…

crima din Orient Expres. pauza

Etichete

Agatha Christie, bucle, cafea, durere, foehn. caldura, imbratisare, ochi, par, seara, timp, treaza, zapada

o durere insuportabila de ochi si o nerabdare nebuna de a ma juca iar in parul lui. si e abia 18:29. In orice caz, am vrut neaparat o cafea cu un miros puternic care sa-mi inece gogosile cu aroma de portocale proaspat facute. O aroma subtila, desigur, cat sa treaca cu vederea celorlalti ai casei si sa ma rasfete indeajuns pe mine.

Iesise de la dus cand mi-a dat mesaj si mi-l imaginam cum se joaca cu degetele in parul negru, in timp ce se lasa aproape adormit de caldura foehnului. Se joaca – asta doar in descrierea mea – de fapt e doar o miscare haotica prin care-si usuca parul (asta ar fi una din explicatiile lipsite de orice interventie metaforica pe care mi-ar fi dat-o.). Imi place sa ma cuibaresc langa el si sa-l las sa-si rataceasca degetele printre buclele mele alambicate, in timp ce pare ca mi usuca si mie parul care doar se preface a fi ud. Stam asa o buna bucata de timp. Stam asa o buna bucata de timp …

Am ajuns la  marturia contelui si a contesei Andrenyi. Si cu toate astea inca nu reusesc sa banuiesc macar cine ar fi putut sa savarseasca o crima atat de sangeroasa. 12 lovituri de cutit aruncate vadit ca o furtuna care nici nu stia pe ce pamant cade. (Agatha Christie - Crima din Orient Expres – alternativa serialului la care momentan mi-e imposibil sa ma uit.)

Imi clatesc ochii cu o privire-n zapada sticolasa si gandurile intr-o cada nesfarsita de zambete si imbratisari calde care ma asteapta maine. De fapt, pe care le astept.

p.s te rog sa nu ma tii treaza prea mult in seara asta, nici macar pe jumatate nu te-am baut. Amara. Sper ca astazi nu.

nou.

Etichete

amestec de spaima si iritare, barbat, bruni, bucatarie, femeie, lapte, lectura, plans, zapada

cu exceptia faptului ca ai un loc de munca unde e neaparata nevoie sa fii prezent sau ca esti inca elev, posibilitati de petrecere a timpului sunt tot atatea cat iti permite mintea ta sa procesezi la -22 de grade. Singurul loc din casa care ma face sa ma simt in largul meu in momentul asta e bucataria. E atata lumina langa geamul asta incat imi da falsa impresie ca stau pe banca plina de zapada din fata casei. Iti spun sincer ca nu m-as putea lipsi de cana mea alba cu reni rosii care astazi mi-ar placea tare mult sa fie fara fund. atat de benefic e laptele fierbinte cu bruni corpului meu. Revenind la ceea ce spuneam – mi am gasit o ocupatie. si in timp ce rasfoiam paginile acesteia am dat peste reactia iesita din comun a unui scriitor sus clasat printre preferintele mele culturale. Ii displace plansul. Si nu oricare plans, ci acela al unei femei. Il considera un abuz in comparatie cu imposibilitatea, voluntara, a barbatilor de a se exprima prin intermediul glandelor lacrimale. Si spun voluntara pentru ca nu auzi prea des din gura unui barbat atunci cand il intrebi  “Ai plans vreodata?” raspunsul “Desigur” ca pe o capacitate fireasca a fiintei umane, ci mai degraba “Noi, barbatii, nu plangem”. Si ma intreb acum, de ce sa plangi pe furis? Probabil autorul randurilor pe care tocmai le citesc ar afirma fara niciun pic de ezitare ca intrebare vine de la una din acele femei care profita de acest drept distribuit neuniform si ar fi cuprins de un “amestec de spaima si iritare” imediata doar la intrevederea unui murmur al buzelor. Si totusi, de ce sa plangi pe furis?

Si nu, nu mi vine sa plang, ci doar tulbur in scris (ne)raspunsurile la niste intrebari survenite dintr o noua lectura.

Will be continued..

de iarna.

Etichete

carte, ceai, el, fericire, fluturi, fotoliu, Gabriel Liiceanu, geam, iarna, nostalgie, pleoape, struguri, tango, vals, vara, zapada

Nici nu-mi aduc aminte de cand nu am mai scris.. Imi vei spune, poate, sa ma uit la data ultimului post, insa nu toate foile ajung in cartea asta. E trecut nu cu mult de miezul noptii si simt cum parca ceva greoi imi striveste pleoapele. Si nu e aerul rece care-mi vine inapoi in fata dupa ce suflu usor in geam ca mai apoi sa desenez vrute si nevrute cu varful degetului. Am fost nostalgica. Mi am adus aminte de multe lucruri dupa care am inspirat pofund autoimbratisandu-ma aruncandu-mi privirea undeva in gol. Insa niciunul din momentele de nostalgie nu a avut ca personaj detinatorul sufletului care face tumbe cu fluturii din mine. N-am avut nici macar un singur moment in care sa ma simt … nefericita. Cu toate ca a nins mult mai tarziu decat mi-as fi dorit – mai bine mai tarziu decat niciodata, nu cumva sa dispara minunea – cred ca toate lucrurile rele pe care o fiinta umana le poate simti au inghetat cu mult mai devreme, undeva prin vara …

Mi am scos 3 carti cu ideea ca pe una dintre ele sa o termin in saptamana dinaintea inceperii noului need&have to: primul an, partea a doua. “Declaratie de iubire” de Gabriel Liiceanu. Recitisem a nu stiu cata oara pasaje din “Intalnire cu un necunoscut” cand m am decis ca asta e urmatoarea destinatie culturala. Tot ce-mi doresc e timp.

Vreau un fotoliu mare si comfortabil, o masuta pe care sa-mi odihnesc cartea si maini reci ca sa mi le-ncalzesc imbratisand o cana cu ceai de struguri. Ai simtit vreodata ca-nghiti orizontul cu ochii? Piveam inmarmurita cum cad din cer nenumarati fulgi de zapada si nu stiam cum sa i prind mai repede si sa-i tin ostatici pe retina amintirilor mele. De fapt, daca stii sa ti controlezi privirea poti sa ti dai seama ca au o coregrafie fascinanta: cei de langa geam fac un tango pasional catre dreapta, dupa vreo doi metri altii fac un vals in directia opusa, iar altii pur si simplu fac piruete.

Si acum daca recitesti tot ce am insirat aici nu o sa fie altceva decat un amalgam de povestioare care se iau de mana si mi prepara cate o cana de fericire in fiecare zi. O servesc cu n-1 lingurite de el. Asta ca sa stii ca nu functioneaza cu orice. Fericirea.

friday.

Etichete

astenie, culori, foc, friday, nas, ploaie, straniu, substanta, surdina, tablou, the cure, toamna, vant

ma refugiez doar putin, cat sa am impresia ca ma asez langa un foc. ceva vant, o ploaie aruncata nesabuit  si o multitudine de culori inecate in propria lor substanta; asta e tabloul pe care l vad printr-o sticla din cand in cand aburita.  e ceva straniu in ziua de azi. la fel de greu de descifrat ca si culoarea cerului.

http://www.youtube.com/watch?v=wa2nLEhUcZ0

iar asta vine de undeva din surdina, de cele mai multe ori intrebandu-ma de unde se aude, simptomele asteniei de toamna.

p.s: astept ora 3pm ca sa ne lipim nasurile.

noi si cateva cuvinte.

Etichete

Brasov, bucurie, chitara, Copou, Doamne, dorinta, fericita, Iasi, Lapusneanu, litere, mana, mesaj, munti, oboseala, perna, retina, seara, Sibiu, voce

ma intorc. ma intorc aici si rastorn cele cateva randuri care m-au facut sa tresar de emotie si de atata incantare. ma rafuiam cu perna mea uriasa cand acel mai presus de orice mi se izbise de retina si m-a facut, pentru cateva clipe, sa pierd contactul cu realitatea. citisem pe un blog descoperit din intamplare un rand despre dorinta arzatoare a unei tinere scriitoare care consta in a locui in Brasov. asa ca mi-am adus aminte de mica noastra escapada intre munti. la pachet cu asta, mi-am adus aminte de conversatiile noastre stangace si dragalase care la orice gand comun, mie una, imi dadeau o incantare desavarsita. printre care si faptul ca Sibiu si Brasov sunt orasele realmente frumoase, atat in ochii mei, cat si in ai lui.

Cine ar putea uita un popas indelungat in parcul din gara Brasov, acompaniat de felinare aurii si zornait de chitara + plus vocea lui si mana calda? Eu una nu. Toate astea imi aduc aminte de ceva ce mi-a spus intr-o seara si mi-a ramas, involuntar, in memorie. Aveam una din acele discutii in care tonul vocii lui ma fascina pur si simplu. Chiar daca in mare parte nu-i impartaseam ideile. Ii marturiseam cu exaltare ca Iasul chiar mi se pare un oras frumos, in special zona aceea cu bulevardul Lapusneanu, Copoul … si ca daca as pleca mi-ar fi un dor de nedescris. Printre ideile care se scurgeau din discursul lui captasem ceea ce, repet, mi a ramas pana astazi in minte .. ”De ce sa nu plec undeva unde e mult mai frumos ca aici – recunoaste, sunt locuri mult mai frumoase – si sa revin atunci cand imi e dor?” And there he was. My beautiful boy telling the entire truth. E frumos sa aud adevaruri pe care eu nu indraznesc sa le spun venite din gura lui.

Si cum nu era de ajuns, o micuta cu suflet mare m-a intrebat in seara asta daca sunt fericita ..

M: Ioana, iti pun o intrebare si vreau sa raspunzi sincer

I: cel mai sincer!

M: esti fericita?

I: o Doamne! da, cum nu credeam ca pot fi ..

M: ma refer in legatura cu tot ce se intampla…adica cand privesti asa la sfarsitul zilei, esti fericita?

I: in fiecare seara, franta de oboseala, adorm exact cu gandul asta. ceva tot am de mi se intampla tocmai mie ..

i-am spus si lui, cu litere mici, inghesuite intr-un mesaj trimis pe intuneric: ~esti bucuria mea din fiecare zi!~

P.S. Multumesc, Mada, pentru miezul noptii tale!

Si totusi e o zi senina.

Etichete

banci, bucle, camasa, colorat, inceput, natura, pictorita, pod, sezon, soare, toamna, traseu

Nu l-am vazut dar l am simtit in fiecare adiere care s-a ascuns  ghidusa printre buclele pe care le lasasem sa se scalde-n soare. Nu obisnuiesc sa fac lucrurile intr-un anumit fel sperand sa influentez cumva ce o sa mi se-ntample, insa azi m-am imbracat atat de colorat incat natura m-ar fi trimis undeva in vazduh o data cu vantul ca sa lase loc pastelului. Camasa mult prea mare cu patratele maronii si maneci suflecate m-a facut sa ma simt ca o pictorita, ba chiar una cu multa inspiratie. Printre primele schite pe care le realizasem in mintea mea se afla un pod – aruncatura de penson – de la mine pana la el. Chiar daca ma repet spun ca nu mi plac durerile in plina toamna. E sezonul caruia I se cuvine doar ce i frumos. Si totusi e imposibil de tinut in frau o durere care uneori nici nu stiu de unde vine si cand vine: doar o simt. Si ma trezesc spunand cu voce tare sau in gandul meu ca-i ravnesc imbratisarea. Sau macar parfumul. Si pe langa asta adaug si faptul ca degeaba imi doresc, dat  fiind ca pod nu am, cel putin nu acum.

Insa seara asta mi-a adus cu ea mormane de fluturi uriasi care-mi rascolesc inlauntrul si mi dau o stare de agitatie de nedescris. Nu-mi sta in fire sa recunosc, dar am oroare de noi inceputuri. De intalnirea cu necunoscutul. Si se intampla toate pentru ca mai apoi sa regret ca s-a terminat atat de repede totul. Mereu acelasi traseu, mereu alti oameni, mereu alte banci. Dar el mi-a spus ca o sa fim impreuna, deci o sa fie mai usor.

hai vino, Octombrie …

Etichete

asfalt, castan, fluturi, frunze, nas, noi, nori, octombrie, raceala, raze, realist, septembrie, talpa, vant

desi imi umplusera sufletul razele acelea calde ale-nceputului de septembrie, nu sunt mai prejos nici cele de la sfarsitul lui. Mai reci, cu o caldura mai mult subtila decat partinitoare, arunca parca peste mine o patura subtire de vitalitate. Am iesit afara pentru cateva clipe desi ma simteam sleita de puteri. M-am asezat sovaind pe banca din fata cu o privire cercetatoare, de parca ar fi existat posibilitatea sa iau locul altcuiva.. O adiere parfumata imi ridicase privirea spre inaltul cerului si mi am adus aminte de castanul acela uscat ..

- Ce frumos e el printre toti copacii astia verzi .. asa uscat cum e ..

- Sa te vad daca o sa mai zici la fel si despre tine .. – mi-a raspuns el cu un zambet micut in coltul gurii, constient fiind ca o sa-i reprosez ca iar ma aduce la realitate.

I-am reprosat, ce-i drept, insa mai mult sub forma de alint, constatand cu voce tare ce diferiti putem fi. Pe langa remarcile mele visatoare la adresa castanului ruginit el afirmase ceea ce pur si simplu se vedea, fara a infrumuseta procesul prin care, de altfel, orice copac trece. “E nevoie si de cineva realist” zice. M-a sarutat incet pe nas si nu m-am abtinut sa nu ma intreb cum poate un om care in principiu e cu picioarele pe pamant sa ma trimita cu capul in nori. Iar pe langa asta sa vina cu mine. Nu-mi permit sa-l dau de gol si las totul in seama fluturilor.

 

cu un gest stangaci am inceput sa calc apasat pe asfaltul care inca mai pastra ceva din caldura de peste zi. Si totusi o frantura din octombrie imi zgariase talpa piciorului si lasase sa se instaleze raceala. Am rastalmacit intentionat un culcus de frunze, incercand sa mi implantez in memorie sunetul acela sfaramat. Vreau sa l acordez in scancetul de zapada proaspata, deci il pastrez pentru mai tarziu. Astept acum sa vina maine ca sa ne reintalnim, caci fara noi ziua nu poate sa se faca noapte. Vant, miez de toamna si noi. Hai vino, Octombrie…

….

Etichete

aer, apa, dependenta, durere, murdarii, natura, pagini, ploaie, respiratie, scut, timp, toamna, uman, vals

Mult timp. Atat a trecut de cand am incetat sa-mi mai vars gandurile in pagini albe, virtuale. Dar azi, din egoism sau poate dintr o simpla dependenta de inca nu stiu ce am simtit nevoia sa scriu. Doar asa pot sa linistesc valuri si sa destainui totul fara sa astept ceva care sa ma linisteasca. Ma autolinistesc.

Am simtit cum imi vajaie capul si cum parca inima mi se mutase intre timpane. Insa pentru prima data mi-am inghitit cuvintele si am preferat sa le inec intr-o cada cu apa fierbinte, imbibata cu parfumul cafelei. Am lasat sa ma napadeasca vapori fierbinti de aer, incercand din rasputeri sa ma inchipui dansand vals. Vroiam sa calc in picioare fiecare gand care mi inclesta dintii si-mi sugera sa-mi strapung palmele cu unghiile. Dar sa calc frumos. Intr-un ritm frenetic care mi aduca .. liniste. Sa nu ma simt ranita. Caci asa ma simt. Iar ranile in plina toamna mi se par o imprudenta. Aduc ploaie rece, dureroasa, care nu indeparteaza nici macar in cantitati mici murdariile sufletului. Cu o respiratie inceata fac din cand in cand ochii mari si mi duc palmele la piept. Scut pentru intemperii umane. Mi-e atat de greu sa nu ma intreb .. de ce se indragostesc oamenii? Si nu vreau raspunsuri care or sa-mi spuna ca e in natura umana ..

chiar inainte de.

Etichete

goala, noapte, obsedez, piatra, respiratie, suflet, sufoc, tac, te iubesc, tricou

si nu fac altceva decat sa schimb tricou dupa tricou, unul mai larg ca altul. si asta doar pentru ca banuiesc ca din cauza lor ma sufoc. mi se opreste in stomac, poate chiar putin mai sus. inspir si expir si parca incepe sa doara de atata aer. nu-i cat am nevoie, dar clar niciun tricou nu-i de vina. goala-n zapada sa stau si tot ma sufoc. o sa-mi spui ca-i de la frig. iti spun ca nu si intru-n foc. la fel. stie ca desi il obsedez cu al meu “nimic” nu o sa rezist mult si o sa izbucnesc dintr-o clipa-n alta. si-atunci ma sufoc mai tare de furie ca nu stiu sa tac. sa tac si sa-l obsedez eu cu tacerea mea. nu el cu a lui.

dar nu-i nimic. ma intind asa, fara nimic greu pe mine, poate doar undeva adanc, pe sub suflet, o piatra. o ia tot el si-o arunca-ntr-o apa tot a noastra. face cercuri mari deaspura ei si eu oftez ca de fiecare data. ne iubim in continuare. chiar si cand ma sufoc. imi face respiratie suflet la suflet.

p.s. Noapte buna, te iubesc! (e.d.o.m.l)